Therion - “Beloved Antichrist” Album Review

A scos Therion album.

Ce înseamnă asta?

Ca să înțelegem ce e cu albumul ăsta, trebuie să punctăm 3 aspecte.

1.

Therion a început ca formație de death metal. Treptat, trecînd prin death-doom, a ajuns în gothic metal și apoi în ceva simfonic, începînd cu albumul “Vovin” din 1998, unde a introdus pe scară largă coruri și instrumente simfonice, culminînd cu perechea de albume din 2004 “Lemuria” și “Sirius B”, înregistrate cu ajutorul Filarmonicii din Praga și cu un total de 171 de cetățeni în studiou. A urmat decepția numită “Gothic Kabbalah”, album pe care Cristofer Johnsson i-a lăsat mai mult pe ceilalți membri ai formației să compună și asta s-a simțit în mod negativ. Revenirea a avut loc in 2010, cu albumul “Sitra Ahra”, cu piese compuse cam în aceeași manieră ca în vremurile bune, dar bazat în special pe muzicienii din formație, nu pe coruri sau orchestre.     Așa-zisul rock simfonic făcut de Therion este simfonic mai mult datorită instrumentelor și a corurilor, precum și a prestației vocaliștilor. Muzica nu ar avea loc la Scala din Milano, formații ca Sirenia sau Nightwish avînd uneori melodii mai aproape de noțiunea de simfonic decît Therion, doar că nu folosesc armata de muzicieni în studiou. Simpla folosire a unei orchestre simfonice nu transformă muzica automat în operă. Au cîntat cu orchestre Metallica, U.D.O., Dimmu Borgir, Rage și chiar și Iris (Iris Athenaeum, plus Felicia Filip). Numai Trooper nu au încercat asta pînă acum (mă refer la formațiile importante).     Iar în 2012, Cristofer Johnsson a anunțat că formația o să ia o pauză, pentru că pregătește un mare proiect, o operă rock, care va necesita un efort amplu și mult timp.

2.

După succesul avut cu albumul “Vovin”, în 1999 Therion a lansat materialul “Crowning Of Atlantis”. 3 piese noi, 3 preluări, 3 piese în concert și una reluată de pe albumul anterior. Alte formații ar spune că au scos un EP, Therion îl consideră album întreg.      O altă varză a apărut cu 2 ani înainte, un album aniversar (10 ani de la înființare), pe nume “A' Arab Zaraq Lucid Dreaming”, conținînd 4 preluări, 2 piese rămase din perioada înregistrărilor albumului anterior (“Theli”) - dar care apăreau pe versiunea japoneză a albumului -, o piesă veche reînregistrată doar instrumental și prescurtat, plus coloana sonoră de 18 minute a unui film, dublată de o altă versiune mai scurtă. Și ăsta e considerat album întreg.     În 2012, fără prea multă publicitate anterioară, au lansat albumul “Les Fleurs Du Mal”, care conține doar piese de acum 50-60 de ani înregistrate de muzicieni francezi. Muzică ușoară ușor post-belică, un capriciu al lui Cristofer Johnsson, care l-a făcut pe Snowy Shaw să părăsească formația. Și acest album este considerat de formație drept un album oficial. (Nici o problemă, și Transnistria se consideră stat independent.)

3.

În 2009 am luat un interviu telefonic cu Cristofer Johnsson. Un interviu obișnuit durează 15-20 minute, cel mult 30. Cu Cristofer Johnsson am vorbit de pe un telefon mobil dubios 55 minute. Nici cînd mă vrăjesc cu vreo gagică nouă nu stau 55 minute la telefon. Dar Cristofer Johnsson nu e orice gagică. După 55 minute de radiații de la porcăria aia de telefon îmi crescuseră 3 urechi pe frunte și un nas în talpă, dar deontologia profesională m-a obligat să îl ascult pe grandomanul de Johnsson cum se sparge în figuri și explică detaliat absolut orice strănut de pe albumul “The Miskolc Experience”.      În 2012, cînd au venit la Arenele Romane să prezinte capodopera de preluări disco, Johnsson a lăudat albumul, care e un album aniversar (25 de ani), insistînd pe faptul că toate piesele sînt noi (în sensul că nu au mai mult de 50 de ani de cînd au fost lansate prima dată, dar pentru Therion e ceva nou) și aruncînd săgeți nesimțite către Rage, care, la aniversarea de 25 de ani, au lansat un o compilație cu 1 singură piesă nouă. Adică un soi de păcăleală la adresa fanilor, care au cumpărat o piesă nouă la preț de album întreg (dar tu cum ai făcut cu “Crowning Of Atlantis”, bestie?), iar ei ce nobili sînt, că oferă 15 piese proaspete și care nu au nimic de-a face cu muzica Therion.     Absurditatea “Les Fleurs Du Mal” nu l-a enervat pe doar demisionarul Snowy Shaw, ci și pe casa de discuri Nuclear Blast, care a refuzat să finanțeze toate tulburările psihice ale lui Johnsson. Așa că săracul artist a scos bani din buzunar pentru acest album. Iar la concert ne-a trimis pe toți să cumpărăm albumul lui pește, ca să își scoată pîrleala. Mai avea puțin și zicea că nu se apucă de cîntat pînă nu se vînd 1000 de bucăți.     Pseudokynegetikos de Mihail Sadoveanu trebuia să fie o prefață la un tratat de vînătoare și a ieșit mai lung decît originalul. Așa am făcut și eu acum o introducere mai lungă decît cronica, pentru că am zis să surprind momentul lansării albumului și contextul, în special raportat la liderul formației. Și, în așteptarea albumului, știam următoarele lucruri care rezultă din analiza de mai sus:

  • Pacientul e croit pe rock simfonic. Asta a făcut din 1998, a făcut-o foarte bine, chiar dacă nu e Mozart. A anunțat o operă simfonică la care s-a apucat să lucreze din 2012 și era de așteptat ceva grandios. 
  • Omul știe să tragă la cîntar. Scoate o piesă nouă - gata albumul. “A' Arab Zaraq Lucid Dreaming” și “Crowning Of Atlantis” sînt considerate albume noi, cu prea puține minute e muzică nouă în ele. “Les Fleurs Du Mal” e un album de preluări ca multe alte sute ale altor formații, dar alte formații au bunul simț să le treacă la Diverse. Johnsson îl trece în discografia oficială, să apară că are multe albume scoase. Ba mai mult, acel album are 15 piese și 45 minute. În 2016, deci la 4 ani distanță, Therion a lansat EP-ul (totuși) “Les Épaves”, cu 5 piese în durată totală de 15 minute, care cică nu au încăput pe albumul din 2012. De ce lîngă 45 minute nu mai intrau încă 15, numai Cristofer Johnsson știe. Sau poate că știu și eu. A vrut să mai scoată niște bani din buzunarul fanilor devotați, care cumpără orice lansat de Therion, mai ales în timpul unei pauze atît de lungi.
  • Johnsson e grandoman și nesimțit. Cred că e mai plin de el decît Joey De Maio, care nu cred că a jignit punctual vreo formație. Nimeni nu mai e ca Johnsson, care e cel mai competent compozitor în afară de Marius Moga.
image - see following caption
Therion - Beloved Antichrist Album Cover
Photo: Facebook Official Page

Cu aceste fapte am așteptat noul album Therion. Mă temeam să nu tragă la cîntar și acum, mă așteptam să fie operă ca la mama ei. Mă bazam pe grandomania lui, care trebuia susținută cu un rezultat remarcabil.     M-am dublu înșelat. Omul nu a tras la cîntar deloc. Din contră, a oferit un triplu album de 3 ore, aproape nimic spam (repetare, preluări, concert, etc., cu 2 exceptii - interludiile “Prelude To War” și “Striking Darkness”). Chiar a muncit serios. Dar la incadrarea corectă a genului muzical am o problemă. Nu e nici o operă.      Singurul lucru confirmat a fost grandomania. Pe Twitter formația tot face referire la the three hour monumental opera project. Bă, Gigel, mai e cineva ca tine? Ești unic. La fel ca toată lumea. Nuclear Blast a promovat intens albumul, ca pe ceva senzațional, de mult timp așteptat. Da, este de mult timp așteptat, dar nu e senzațional.

Așa cum am fost avertizați, e vorba despre o operă. Deci avem o poveste, nu un text separat pentru fiecare piesă. Se cheamă “Beloved Antichrist” și a ales o temă facilă, care să prindă la marea masă de rockeri, că doar nu era să cînte despre violurile făcute de refugiați în Suedia, că l-ar fi expulzat guvernul suedez pentru ofensă adusă viitorilor vikingi. Ca să își dea importanță, Johnsson a afirmat că această creație nu este propriu-zis un album, ci un musical rock în format audio, CD și vinil și că e o versiune proprie de Jesus Christ Superstar, doar că mai apare și un anticrist prin peisaj. Tema e inspirată din romanul scriitorului rus Vladimir Soloviov, numit “O Scurtă Poveste A Anticristului”. Doar că romanul a fost scris în secolul al XIX-lea și nu are personaje feminine, așa că formația a inventat și eroi de sex feminin în poveste, ca să nu fie amendați de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de pe la ei. O altă problemă întîmpinată de Johnsson a fost finalul romanului, care i s-a părut prea brusc, așa că a fost nevoit să îl rescrie. Și ca să nu apeleze la varianta facilă în care anticristul învinge, pentru că e prea banal pentru metal, și nici să piardă anticristul, ca să îi acuze fanii că sînt niște fraieri și pămpălăi, s-a optat pentru un happy-end în care toată lumea moare.

Măreața operă are 3 ore și Johnsson vrea să o pună integral în scenă. Pe album sînt 29 de personaje, 2 sînt interpretate de cei 2 vocaliști membri ai formației, iar celelalte 27 de alți 13 invitați (unii interpretează mai multe roluri, că nu îi vede nimeni). Într-un concert ar trebui să fie, în afară de cor (care nu ar mai putea fi fix cel original, rusesc), 29 de vocaliști, cu posibilitate sporită ca cei de pe înregistrare să fie indisponibili. Sigur că nu cred că moare lumea după invitații de pe album, dar ar fi o desfășurare de forțe impresionantă, care ar limita prestația la foarte puține repetări. De fapt, “Therion Goes Classic” s-a întîmplat numai în România și Ungaria. Doar că această operă, acest musical rock este exagerat de lung pentru o singură audiție și pentru un singur concert. Grandomania lui Johnsson l-a făcut să lanseze un album de peste 3 ore, cu 46 de piese, aproape fără pic de umplutură în el. Mi s-a mai întîmplat să țin cîte o cură de Candlemass, U.D.O., Accept, Metallica, Manowar sau King Diamond, adică să le ascult toată discografia deodată (și asta înseamnă mult mai mult de 3 ore la fiecare formație). Dar era vorba de albume clasice. “Beloved Antichrist” are mult pînă să devină clasic și probabil că nu o să devină niciodată, pentru că nu are nimic sclipitor în el, așa că un asemenea concert ar fi plictisitor și obositor, dacă nu ar fi măcar Trooper în deschidere.

Prin ce păcătuiește acest album, ca și toate albumele de așa zis metal simfonic? Dacă vrei să suni a operă rock, atunci NU CÎNȚI ÎN ENGLEZĂ! Operele mari au fost scrise în germană și în italiană. Engleza e limbă de orice, numai nu de cultură. Iar o tentativă de operă în engleză îi dă imediat o tentă comercială și de banalitate. Mă gîndesc cu groază cum ar suna “Herr Mannelig” în engleză. Englezii stau prost de tot la capitolul muzică simfonică și nu s-au remarcat cu nimic. De americani nu mai zic.      În 2004, Therion au lansat 100 de minute de metal simfonic, dar l-au împărțit in 2 albume. Care nu au legătură între ele, deși sună la fel. Nici măcar “Sirius A” și “Sirius B”. Titluri diferite, albume diferite, texte diferite, dar sunînd la fel și lansate simultan. Ascultătorul ia unul din albume, îl ascultă pînă la capăt, se declară încîntat și eventual se apucă de ascultat și celălalt album. Sau nu. Dar în orice caz, vede celălalt album ca ceva diferit. Aici, după ce asculți primul CD, gestul reflex e să te apuci de al doilea, că altfel simți că e treaba neterminată. Și 3 ore de ascultat fără (mari) întreruperi e destul de greu. De-aia, la aproape o lună de la lansarea albumului, încă nu e nici o cronică pe metal-archives.com. Aș putea să o pun eu pe prima, dar i-am pomenit pe Trooper de 2 ori și nu am contract de publicitate cu ei decît pentru piața internă. 

Ce defecte mai are acest album? Faptul că nu vine cu nimic nou pe plan muzical. “Lemuria” + “Sirius B” + “Sitra Ahra” e o alternativă de dorit la acest triplu album. Din cauza acestor 3 albume din 2004 și 2010, “Beloved Antichrist” devine puțin desuet. Johnsson afirma că producția asta nouă e 1/3 Therion clasic, 1/3 ceva diferit radical și 1/3 ceva intermediar. Nu mi se pare. Trist e că lipsește măcar 1 hit memorabil. Poate ultima piesă, “Theme Of The Antichrist”, care sună mai atrăgător, să aibă șansa să fie ținută minte mai bine - paradoxal, pentru că e ultima și pare o recompensă pentru efortul de a asculta 3 ore de album monolitic. Promovarea cîtorva piese nu le va crește valoarea. 

Monotonia este un alt defect. Piesele sînt destul de asemănătoare între ele și în același stil. Sînt vreo 2 care ar putea fi considerate balade (“Jewels From Afar” și “Nothing But My Name”), “The Crowning Of Splendour” e mai atmosferic și realizat pe clape, la fel și “Seeds Of Time”, “The Solid Black Beyond” amintește de Manowar, cu pauze lungi pentru vorbit, iar “Anthem” e cam ce zice că e, adică un imn, dar pînă la jumătate, pentru că apoi trece în metal. Doar “Pledging Loyalty” este mai specială, pentru că amintește de “Estuans Interius” de pe “Carmina Burana”. Iar “Day Of Wrath” mai bine ar fi fost interpretată în manieră metalică 100%, pentru că e o piesă metal cu un refren foarte comercial. Vocea de operă și instrumentele nemetalice nu fac decît să îi atenueze din farmec. Sînt destule piese care încep interesant și o țin într-o atmosferă mai specială, dar cel tîrziu la jumătatea piesei se trece în ritm metalic obișnuit.     Piesele nu sînt deloc alerte, tempo-ul nu prea e de metal greu, e chiar redus și prea uniform, chitara e la locul ei, dar e prea la locul ei, cam timidă și nu suficient de în față.

Astea ar fi criticile la adresa albumului, care, în rest, sună foarte bine.

Rezumînd, “Beloved Antichrist” e dezavantajat de 2 detalii: Lungimea exagerată și faptul că e lansat de Therion, care a lansat albume similare mai concise și mai bune, în același stil. Spargerea în 3 albume și lansarea lor consecutivă la interval de, să zicem, 1 an, ar fi făcut albumele mult mai atractive, iar eu aș fi putut să îi cer lui Lenți onorariu pentru 3 cronici de disc, nu pentru una. Lipsa de inspirație (sau, mai exact, absența sclipirilor) care a afectat 3 ore de metal simfonic este însă o problemă pentru formație. Pentru că înseamnă că Johnsson a spus cam tot ce avea de spus. Sigur că poate să mai lanseze încă multe albume care să sune la fel ca acesta, dar va avea o problemă. La ce impact a avut triplul album musical rock monumental apocaliptic anticristic epopeic tragicomic, orice alte albume va lansa în viitor vor fi comparate cu Beloved Antichrist, care le va eclipsa profund. O altă producție în maniera acesteia ar fi un non-sens, iar un alt album de tip “Sirius B” sau “Sitra Ahra” va fi imediat comparat cu “Beloved Antichrist” ca grandoare și abordare și văzut ca un pas înapoi. De aceea, simt că în următorii 4-5 ani nu va exista un nou album Therion. 

Albumul este disponibil online pe Deezer .